Răzvan Burleanu, despre posibilitatea ca Dinamo să fie exclusă din Liga 1: „De această dată, va fi mai dificil!”

Răzvan Burleanu, despre posibilitatea ca Dinamo să fie exclusă din Liga 1: „De această dată, va fi mai dificil!”
  • Publicat:

Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, a susținut o conferință de presă după ședința Comitetului Executiv care a avut loc luni, 19 iulie, și a vorbit, printre altele, despre situația clubului Dinamo intrat în insolvență.

După un sezon în care Dinamo s-a chinuit să supraviețuiască în Liga 1, în special din punct de vedere financiar, și a reușit datorită eforturilor făcute de către suporteri, clubul din „Ștefan cel Mare” a intrat în insolvență și cel care va pune umărul la reorganizarea roș-albilor este Iuliu Mureșan, din funcția de administrator special.

Dinamo a mai trecut prin această procedură de insolvență, în urmă cu aproximativ șase ani, iar Răzvan Burleanu este de părere că de această dată va fi mai dificil pentru „câini”.

Răzvan Burleanu, despre posibilitatea ca Dinamo să fie exclusă din Liga 1, după intrarea în insolvență

În ceea ce privește posibilitatea ca echipele aflate în insolvență să nu mai fie primite în campionatul Ligii 1, Răzvan Burleanu a explicat că legislația nu permite implementarea unei astfel de interdicții.

„E o părere de rău în momentul de faţă, în primul rând faţă de angajaţii clubului, care trebuie să treacă din nou printr-o procedură de insolvenţă. De data aceasta, cred că va fi mai dificilă decât cea anterioară. (n.r. despre faptul că s-ar dori ca echipele aflate în insolvenţă să nu mai joace în Liga 1) Legislaţia naţională nu-ţi permite să iei o asemenea decizie.

Am expune Federaţia Română de Fotbal unui risc în cazul unui proces, în cazul în care clubul aflat în insolvenţă nu s-ar mai regăsi la nivelul Ligii 1. Dinamo a reuşit să treacă prin insolvenţă şi a rămas la nivelul Ligii 1”, a spus Răzvan Burleanu, în cadrul conferinței de presă.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×